Primul ctitor al acestui locaș de cult a fost vistiernicul Iordache Cantacuzino, lucru demonstrat de documente mai vechi, printre care și un pomelnic datat din anul 1806. Acest boier era cumnat al domnitorului de atunci al Moldovei, Vasile Lupu. Funcțiile pe care le-a deținut acesta, respectiv cea de vornic și cea de mare vistiernic i-au permis să ctitorească mai multe biserici. Cu privire la data construirii bisericii nu există documente. Dacă istoricul Nicolai Andriescu Bogdan consideră anii 1620-1630 ca perioadă a construirii bisericii, profesorul Sorin Iftimi opinează că aceasta a fost construită în jurul anului 1640.

Cu toate acestea, prima atestare documentară a bisericii este reprezentată de un document din data de 20 mai 1710. De asemenea, în inventarul bisericii mai este prezentă o cruce de argint pe care este gravat în limba slavonă numele donatorului (Iordache Cantacuzino), precum și anul 1660.

Numele bisericii se află în strânsă legătură cu locul unde a fost construită. Ea a fost ridicată în “mahalaua calicilor”, zonă în care, începând din secolul al XVIII-lea, s-au așezat neguțătorii tălpălari împreună cu atelierele lor de confecționat încălțăminte. Descendenții ctitorului, alături de breasla tălpălarilor (care a și dat numele bisericii) s-au ocupat constant de întreținerea bisericii. De-a lungul timpului, de asemenea, ea a beneficiat de danii și privilegii din partea unor domnitori. Astfel de privilegii au fost confirmate și sporite prin hrisoave emise de cancelariile voievozilor Alexandru I Mavrocordat (1785), Alexandru Moruzi (6 august 1792), Mihail Suțu I (1793), Scarlat Callimachi (1813) și Mihail Suțu al II-lea (30 iulie 1820). 

Nu trebuie să omitem contribuția enoriașilor în asigurarea celor necesare bisericii. Unul dintre enoriași, banul Atanasie Gosan, a lăsat acestei biserici prin Diata sa din 6 aprilie 1828 întreaga moșie Mândrești, cu satul Cudrești (692 ha), precum și un teren la Bucium, cu case, vie și livadă. De asemenea, într-un act datat din 30 mai 1796 sunt menționați ca epitropi ai bisericii Episcopul de Huși, Veniamin Costachi, Iordachi Balș și Iordachi Cantacuzino. Familiile Carp, Scorțescu, Burghelea, Hermeziu, Beldiman, Gane, Gosan, Botezatu, Bosiasa au dat, de asemenea, o parte dintre epitropii acestei frumoase biserici.

Nicolae Iorga în volumul II, al lucrării sale Inscripții (p. 188) menționează o însemnare din Triodul bisericii, care relatează faptul că lăcațul de cult a fost distrus în urma unui incendiu în data de 19 iulie 1827. Biserica a fost reconstruită de către vornicul Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu, care a rămas epitrop al bisericii timp de 35 de ani, respectiv până în 1862.  

Timp de 6 ani, între 1884-1890 a avut loc reconstrucția bisericii, care a constat în refacerea zidăriei, clopotniței și a mobilierului bisericesc, s-au adăugat două pavilioane pe latura sudică, s-a poleit catapeteasma și s-a pictat interiorul bisericii în stil neorenascentist.

În ceea ce privește arhitectura și iconografia, Biserica Talpalari prezintă caracteristici comune lăcașurilor de cult ortodoxe. Edificiul are formă de navă și prezintă un turn-clopotniță deasupra intrării în biserică.  De asemenea, absida altarului și absidele laterale sunt semicirculare în interior și poligonale la exterior, partea exterioară a zidului bisericii fiind împodobită cu mai multe modele arhitecturale. 

În interior, biserica este compartimentată în pronaos, naos și altar. Pridvorul închis are o boltă semicirculară, iar legătura cu pronaosul se face printr-o ușă semicirculară. Pronaosul este despărțit de naos printr-o arcadă semicirculară înaltă și prin pilaștri pictați pe zid. De asemenea, naosul are o cupolă semisferică, sprijinită pe patru arcade semicirculare, iar altarul prezintă o boltă în formă de semicalotă, cu o fereastră în axul estic.

Așa cum am menționat la început, iconografia bisericii este realizată în anul 1886 în stil neorenascentist și cuprinde câteva tablouri de mari dimensiuni, remarcându-se scenele din pronaos: „Drumul Calvarului”  și „Iisus judecat în fața lui Pilat”. Catapeteasma din lemn, lucrată în stil baroc, este caracterizată de o finețe artistică remarcabilă, fiind asemănătoare cu cea de la biserica Mănăstirii Sucevița. Ea are colonade albe, ornamentate cu sculpturi de lemn aurit, iar ușile diaconești sunt așezate în unghi.

În inventarul bisericii se află mai multe obiecte cu valoare de patrimoniu și anume:  

– o cruce de argint dăruită de Iordache Cantacuzino în 1660, cu o inscripție în limba slavonă

– cărți de cult din 1780;

– un potir din 1792;

– un epitaf cusut cu fir de aur și argint, având o inscripție în limba greacă din 1802;

– un chivot din anul 1803;

– un tablou în ulei în care este reprezentat marele vornic Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu, împreună cu soția sa, Pulcheria, ținând chivotul bisericii în mâini;

Știați că:

– Biserica Talpalari se află la kilometrul 0 al Iașului?

– a fost paraclis al Academiei Mihăilene, primind și denumirea de “biserică a școalelor”? 

– Biserica Talpalari este „sora” bisericii Curelari?

– lângă zidurile bisericii se află o criptă unde au fost înmormântați mai mulți membri ai familiilor Cantacuzino, Rosetti și Beldiman?