Biserica Sfinții Teodori este situată pe Strada Sfinții Teodori Nr. 14, colț cu strada M. Eminescu, puțin mai jos de dealul Sărăriei. Este în apropierea Institutului de Medicină, a Bisericii Sfântul Spiridon, a Muzeului de Istorie Naturală, Biserica Golia, Biserica Vovidenia, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, Biserica Curelari și Casa Bașotă. La început, Biserica a fost construită din lemn, în 1665, după cum arată inscripția în limba slavonă de pe icoanele împărătești a Mântuitorului Iisus Hristos și a Maicii Domnului, aceste icoane fiind donate de Vornicul Solomon Bârlădeanu și soția sa Ana în timpul lui Istrate Dabija Voevod, în 1665.

Atât din tradiție, cât și din puținele informații scrise în Sinodicul Bisericii Sfinții Teodori din 1874, cât și din pomelnicul ctitorilor din 1899 ctitorul acestei Biserici este Voievodul Țării Moldovei, Istrate Dabija și Doamna sa Dafina, îngropați la Mănăstirea Bârnova din Iași. Alături de ei poate fi socotit ctitor al Bisericii și Marele Vornic Solomon Bârlădeanu cu soția sa Ana, ctitorii Mănăstirii Bogdana din Bacău. Această Biserică din lemn, prin anul 1759 a ars și în 1761 s-a construit actuala Biserică din grija și obolul mai multor creștini între care pomenind din Anița Borșărița și Monahia Sofia, fiica lui Ion Vârnav, Mihai Găucă și Ștefan Hermagiu.

Arhitectura este în stil moldovenesc, specific sec. al XVIII-lea, cu reminiscența veacului trecut dar și cu înrâuriri baroce și detalii muntene. Biserica este construită în formă de cruce cu trei abside semicirculare, cu turlă pe naos, iar turnul clopotniței este deasupra pridvorului și veșmântarului. Exteriorul este bine proporționat dându-i o notă de zvelteță, la care se adaugă pereții împodobiți cu panouri în acolade frânte, scobite în zid și care mulțumesc ochiul fiecărui trecător. Sub streașină, care este din console și copertine din piatră, se află un rând de panouri mici. Un brâu simplu întretaie cam la 60 de cm pilaștrii angajați în zid cu capitele simple. Sub acest brâu se află alte panouri mai mari în aceleași acolade frânte și noi elemente triunghiulare. Ferestrele au ancadramente de piatră sculptată în linteuri, volute și flori și alte modele, iar deasupra și dedesubtul lor câte o consolă de piatră sculptată ca cele din interior. Portalul intrării este tot din piatră sculptată reprezentând lalele stilizate.

Catapeteasma este din lemn de tei lucrată în broderie cu motive vegetale și zoomorfe (flori, struguri, păsări), la început aurită însă, peste care, din păcate, mai târziu s-a dat cu un strat de bronz. Icoanele din catapeteasmă sunt frumos executate în stil bizantin, dar au suferit unele deteriorări datorate bombardamentului din 1944 și celor câțiva ani în care Biserica a rămas descoperită prin dărâmarea bolților. Se mai păstrează cele patru icoane împărătești de dimensiuni 120/100 cm, cu Iisus Hristos, Maica Domnului, Icoana Hramului Sfinții Teodori și Icoana Sfântului Ierarh Nicolae care sunt donate de Vornicul Solomon Bârlădeanu în 1655. Pe verso icoanei Mântuitorului este trecut numele autorului „nedestonicul zugrav Grigore din Biaililești”. Pe lângă aceste icoane a căror valoare artistică și istorică este recunoscută, Biserica are o colecție de cărți vechi în alfabet chirilic din sec. XVIII-IXX pe care sunt diferite însemnări care dau la lumină fapte și evenimente petrecute cu peste 200 de ani în urmă, cărți din care menționăm: Octoih din 1753, Triod de Râmnic 1731, Penticostar – Iași 1753, Biblia de la Blaj 1795 și întreaga colecție de 12 Minee.

Fapte de cultură legate de această Biserică sunt menționate a fi din sec. XVIII când Biserica patrona breasla cojocarilor și căciularilor, fiindu-le punte de legătură și unire, bresle atât de importante în trecutul orașului Iași. În sec. al XVIII-lea, în timpul domniei fanariote, în această Biserică slujba s-a făcut permanent în limba română, cu toate că grecii făceau presiuni ca slujba să se facă în grecește. Astfel Biserica a întărit sentimentul patriotic și a cultivat limba națională.

În această Biserică marele poet Mihai Eminescu care locuia puțin mai sus pe strada care îi poartă numele, împreună cu marele povestitor Ion Creangă „poposeau de multe ori la sfânta slujba după care treceau alături la Bolta Rece ca să soarbă din vinul gustos pentru a uita din cele necazuri”. În jurul Bisericii a fost cimitir care s-a desființat în jurul anilor 1870-1874 când o parte din oseminte au fost strămutate în Cimitirul Eternitatea iar astăzi, din acest cimitir se mai păstrează simbolic două cruci din piatră fără nici o inscripție pe ele. În decursul anilor, adică din 1761 și până în prezent, Biserica a suferit de pe urma mai multor incendii dar cea mai mare calamitate a fost bombardamentul din iunie 1944, când Biserica a fost lovită din plin de obmbe cauzându-i atât de mari stricăciuni la bolți, turle, ziduri, acoperiș, încât comisia de asanare a Iașului din 1946-1947 a propus-o pentru dărâmare împreună cu Biserica Sfântului Ilie.

Între anii 1948-1957, cu ajutorul Sfintei Patriarhii, al Departamentului Cultelor și al Comisiei Monumentelor Istorice precum și a multor credincioși din Iași și din satele din împrejurimi, s-a contribuit deopotrivă la restaurarea Bisericii căreia, ca o mărturie de prețuire a acestui monument, i s-a redat aceeași frumusețe și valoare ca în trecutul îndepărtat. În prezent Biserica are nevoie de lucrări de consolidare și reparații capitale, atât la interior cât și la exterior, începând de la acoperiș, bolți, temelie. Intenționăm a o dota cu veșmântație picturală iar catapeteasma trebuie restaurată.